image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Cosmonautul Farkas Bertalan, oaspete de onoare al Devei

20.09.2022
     Am primit astăzi, la Primărie, împreună cu viceprimarul Ferdinand Pogocsan Zoltan, vizita primului cosmonaut al Ungariei, Farkas Bertalan, care a fost însoțit de colegi de la Centrul Educațional și Metodologic ,,Farkas Bertalan” Budapesta.
     Acest centru a fost înființat la inițiativa cosmonautului, în scopul introducerii celor mai noi tehnologii în învățământ pentru a pregăti tineretul pentru piața muncii.

     Am discutat cu membrii delegației despre dezvoltarea municipiului nostru, despre proiectele pe care le avem în derulare sau urmează să le implementăm și în special despre învățământul devean și perspectiva de dezvoltare a acestuia.
     Aceștia au apreciat susținerea administrației publice locale a învățământului dual și inițiativele de dezvoltare educațională a elevilor.
     Am hotărât ca Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local, împreună cu Centrul Educațional și Metodologic ,,Farkas Bertalan” Budapesta să colaboreze în proiecte educaționale care să sprijine introducerea celor mai noi tehnologii în învățământul devean.

     Am fost onorat să primesc din partea Centrului Educațional și Metodologic ,,Farkas Bertalan” o diplomă de onoare pentru sprijinul acordat învățământulului în limba maghiară din Deva și buna colaborare cu reprezentanții comunității maghiare.

     De asemenea, am primit distincția ,,Replica N. 24” a contactului navei Soyuz 36 cu care cosmonautul Farkas Bertalan a zburat prima dată în spațiu. Această cheie are semnificația începutului unui parteneriat între Primăria Municipiului Deva și Centrul Educațional și Metodologic ,,Farkas Bertalan”, în interesul dezvoltării tinerilor din învățământul devean.
     Ea se înmânează persoanelor care au depus și depun eforturi în interesul dezvoltării tineretului spre tehnica modernă de ultimă generație. În fiecare an se realizează doar 20 de replici ale acestei chei a navetei spațiale.

     Cosmonautul Farkas Bertalan mi-a povestit că a luat parte la o instruire de 2 ani în Orașul Stelelor (lângă Moscova) pentru a se pregăti de lansarea în spațiu cu naveta Soyuz 36 și acolo l-a întâlnit pe cosmonautul român Dumitru Prunariu cu care a legat o trainică prietenie ce dăinuie și astăzi.

     Sunt convins că și noi am legat astăzi la Deva un trainic parteneriat pentru dezvoltarea educațională a elevilor din unitățile de învățământ devene.

     Îi mulțumesc cosmonautulului Farkas Bertalan și colegilor săi că au venit în orașul nostru și că ne-au ales să facem parte dintre administrațiile publice locale cu care doresc să colaboreze.

Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva


330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate