image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Peste 80 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate, monitorizați de DAS Deva!

27.09.2022
     Un număr de 82 de copii, cu vârsta între 4 și 17 ani, din municipiul Deva, care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, se află, în prezent, în evidența Direcției de Asistență Socială Deva, fiind monitorizați pe perioada în care părinții lipsesc din țară.
     Conform cifrelor raportate de unitățile de învățământ, numărul copiilor rămași în grija rudelor s-a majorat cu aproape 11% față de anul trecut, dar rămâne, totuși, sub nivelul din 2020, când au fost înregistrate 115 cazuri.
     Din totalul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, mai mult de jumătate (60%) sunt băieți. Totodată, 7 dintre copii au ambii părinți plecați, iar în alte 10 cazuri este plecat părintele unic susținător al familiei.
     În privința școlilor la care învață elevii lăsați în grija rudelor, datele oficiale ale Serviciului Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială arată că aproape trei sferturi dintre aceștia sunt înscriși la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” (27%), Liceul Tehnologic „Transilvania” (26%) și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” (21%). Procente mai mici sunt înregistrate la alte trei unități de învățământ din municipiu: Liceul cu Program Sportiv „Cetate” (12%), Colegiu Național Pedagogic „Regina Maria” (11%) și Colegiul Național „Decebal” (3%).
     În același timp, statistica relevă că, anul acesta, 7 copii au revenit în țară, după o perioadă mai mare de un an de ședere în străinătate, alături de părinți. 
     Cei 84 de preșcolari și elevi cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt monitorizați de către DAS Deva, pe perioada absenței părinților. Practic, reprezentanții Serviciului Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială urmăresc starea de sănătate a copiilor, adaptarea la noul mod de viață, precum și situația școlară a acestora. De asemenea, copiii pot beneficia de consiliere psihologică gratuită.
     IMPORTANT! Dacă ambii părinți sau părintele unic susținător al familiei urmează să plece la muncă în străinătate, au OBLIGAȚIA să COMUNICE, în scris, această intenție Direcției de Asistență Socială Deva, dar și să DESEMNEZE persoana care va avea grijă de copil în lipsa lor.
     Confirmarea persoanei se face de către instanța de tutelă, iar procedura are o IMPORTANȚĂ semnificativă pentru copii. Fără un reprezentant legal, copiii rămași în țară riscă să nu poată beneficia de anumite tratamente medicale, intervenții chirurgicale, înscrierea la grădiniță ori la școală sau obținerea actului de identitate.
     DE REȚINUT! Ca urmare a modificărilor aduse legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului, persoana desemnată să aibă grijă de copil în lipsa părinților poate fi nu doar o persoană din familia extinsă (rude până la gradul IV inclusiv), ci și un afin sau un prieten al familiei, față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Direcția de Asistență Socială Deva

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate