image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Consilierii locali au aprobat astăzi noile tarife și regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare în municipiul Deva

24.10.2022
În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva, de astăzi, 24 octombrie 2022, a fost aprobată instituirea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului, persoane fizice și juridice, în municipiul Deva.
Pe teritoriul administrativ al U.A.T. - Deva se instituie  taxa de salubrizare, pentru asigurarea următoarelor activități ale serviciului de salubrizare:
colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat; sunt incluse aici şi deşeurile periculoase din deșeurile menajere, deşeurile voluminoase colectate în cadrul campaniilor de colectare; sunt excluse de la taxa de salubrizare colectarea și tratarea deşeurilor stradale
sortarea deșeurilor reciclabile în stația de sortare
organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, respectiv compostarea deşeurilor biodegradabile în instalații centralizate TMB
administrarea depozitului conform de deşeuri
Taxa de salubrizare se plătește de către utilizatorii serviciului de salubrizare,  proprietari ai imobilelor situate pe raza U.A.T Deva, respectiv:
utilizatori casnici - persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință – 14,36 lei/persoană/lună
utilizatori non-casnici - persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu altă destinație decât cea de locuință – 373,1 lei/mc/lună
Mai multe detalii despre regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare găsiți accesând link-ul: https://emol.ro/deva-hd/registru-phcl/81616/.
Începând de astăzi, 24 octombrie 2022, noul operator de salubritate pentru UAT Deva și zona de colectare 3 Centru este SC Supercom SA.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva
 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate