image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

ALIMENTE UE. Peste 120 de pachete au fost distribuite în prima zi!

06.12.2022
Aproape două treimi din totalul familiilor și persoanelor singure care beneficiază, conform legii, de alocație pentru susținerea familiei și ajutor social au ridicat pachetele cu alimente gratuite în prima zi a programului de distribuire a tranşei a V-a - luni, 5 decembrie 2022.
Mai mult de trei sferturi dintre acestea fac parte din prima categorie de beneficiari ai produselor alimentare finanțate de Uniunea Europeană.
Alte 80 de familii şi persoane singure, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Deva, sunt aşteptate să-și ridice pachetele pe listele inițiale, de la Cantina Socială Deva (strada Titu Maiorescu, nr. 24).
Distribuirea alimentelor se face după următorul PROGRAM:  luni - joi, între orele 9:00-15:00.
Fiecare pachet cântăreşte 25,36 de kilograme şi conţine 12 produse (făină albă de grâu, mălai, zahăr, ulei, orez, paste făinoase, conserve de carne de vită şi de porc, pateu, compot şi gem de fructe).
Pachetele cu alimente se distribuie TITULARILOR beneficiului acordat, pe baza actului de identitate valabil (original şi copie).
IMPORTANT! Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2020, persoanele care se încadrează în mai multe categorii de beneficiari au dreptul la produse alimentare aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării pachetelor.
După încheierea distribuirii alimentelor pe listele iniţiale, va începe distribuirea acestora pe listele suplimentare. Beneficiarii produselor vor fi anunţaţi din timp de către DAS Deva.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.521 şi 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16:30 şi vineri, între orele 8:00-14:00.
Produsele alimentare gratuite sunt distribuite în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Direcţiei de Asistenţă Socială Deva i-au fost alocate, în total, 621 de pachete cu alimente din tranşa a V-a.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate