image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Elevii primesc bursele școlare. Banii au intrat, luni, 12 decembrie 2022, în conturile școlilor!

13.12.2022
Peste 930.000,00 de lei au intrat, luni, 12 decembrie 2022, în conturile celor 10 unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Deva, pentru plata burselor de merit, performanță, de studiu și sociale, aferente lunilor noiembrie și decembrie 2022, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 511/2022.
Concret, suma de 930.867,00 lei reprezintă plata unui număr de 4965 de burse școlare. astfel:
- 2778 de burse de merit (200 lei/bursă/lună/elev, în funcție de zilele de școală)
- 330 de burse de studiu (150 lei/bursă/lună/ elev, în funcție de zilele de școală)
- 164 de burse de performanță (500 lei/lună/elev, în funcție de zilele de școală)
- 1693 de burse sociale (200 lei/bursă/lună/elev)


Criteriile de acordare a burselor de merit, studiu și ajutor social, se stabilesc anual, în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva


 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate