image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

În atenția devenilor care beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței!

17.01.2023
Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor din municipiul Deva care beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie că au OBLIGAȚIA să prezinte instituției documente din care să rezulte nivelul veniturilor realizate de fiecare membru al familiei începând cu data de 1 ianuarie 2023 - ca urmare a majorării punctului de pensie și nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Conform Legii consumatorului vulnerabil de energie, titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligați să comunice administrației locale orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 ZILE de la data la care a intervenit modificarea.
Modificarea veniturilor realizate ori a componenței familiei conduce la modificarea valorii ajutorului de încălzire sau, după caz, la încetarea dreptului de acordare a acestuia.
DOCUMENTELE care atestă nivelul veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2023 SE DEPUN în clădirea Pieței Agroalimentare Deva, etajul 1, Birourile E23 și E24, după următorul program:
- luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
- vineri, între orele 8:00-11:00
IMPORTANT! Sumele ÎNCASATE NECUVENIT cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau supliment pentru energie se RECUPEREAZĂ în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2014, actualizată – în termen de cel mult 180 de zile de la comunicarea Dispoziției Primarului.
DE REȚINUT! Ajutorul financiar acordat, anul acesta, pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egale cu 3.000 de lei, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, NU se ia în considerare la stabilirea dreptului de acordare a ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Până în prezent, 490 de familii și persoane singure din municipiul Deva beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2022-2023 și supliment pentru energie, conform Dispozițiilor Primarului, care pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Știri și comunicate.

Direcția de Asistență Socială Deva
 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate