image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Acțiune de informare și verificare în comunitățile rome din Deva

23.03.2023
Aproape 30 de familii aparținând comunității rome, din trei zone ale municipiului Deva, au participat, joi, 23 martie 2023, la o acțiune de informare și verificare, desfășurată de Compartimentul Local pentru Romi al Primăriei Municipiului Deva, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva, Poliției Locale Deva și ai Consiliului Local, care fac parte din Grupul de lucru constituit la nivelul municipiului, în concordanță cu prevederile Strategiei naționale pentru incluziunea minorității rome.
Acțiunea întreprinsă de autorități a vizat zonele malul Mureșului, strada Nicolae Grigorescu, nr. 45B și strada Carierei, iar discuțiile s-au axat, în principal, pe identificarea nevoilor populației rome și a problemelor cu care aceasta se confruntă - în privința locuirii, infrastructurii, educației, ocupării forței de muncă și sănătății.
În cadrul întâlnirii, au fost aduse în discuție soluții și măsuri practice care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de locuire, creșterea gradului de participare la educație a copiilor de vârstă școlară și scăderea ratei abandonului școlar, creșterea accesului la servicii medicale, dar și creșterea ratei de ocupare în rândul tinerilor - prin înscrierea acestora la programe gratuite de formare profesională, destinate șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
În același context, persoanele interesate au primit informații cu privire la preschimbarea documentelor de identitate expirate, înscrierea copiilor la școală sau la grădiniță, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a avea acces la o locuință socială, tipurile de beneficii de asistență socială destinate preșcolarilor și elevilor care nu au absențe nemotivate la școală, obligațiile legale ale părinților în privința școlarizării copiilor, precum și sancțiunile prevăzute de lege în cazul cerșetoriei.
Pe de altă parte, în privința evaluării stării de sănătate a populației din comunitățile rome, asistentul medical comunitar al DAS Deva va desfășura, joi, 24 martie 2023, un triaj epidemiologic în rândul copiilor și adulților care locuiesc pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 45B.
Conform reprezentanților Poliției Locale Deva, în luna martie 2023, în municipiul Deva au fost aplicate aproximativ 40 de sancțiuni contravenționale pentru fapte de cerșetorie, iar în alte 10 cazuri, identificate de la începutul anului, au fost sancționați contravențional părinții care nu au luat măsuri pentru școlarizarea copiilor, pe perioada învățământului obligatoriu.
În comunitățile rome din zonele malul Mureșului, strada Nicolae Grigorescu, nr. 45B și strada Carierei trăiesc cel puțin 27 de familii, care au, în total, 43 de copii minori.

Direcția de Asistență Socială Deva
 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate