12.01.2024
Primăria Municipiului Deva a inițiat procedura de consultare publică cu privire la PROIECTUL DE BUGET AL MUNICIPIULUI DEVA PE ANUL 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/29.12.2023, publicată in Monitorul Oficial nr. 1187 din 29 decembrie 2023.
Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere în perioada 12.01.2024 - 27.01.2024, pe adresa de e-mail: contabilitate@primariadeva.ro, fax: 0254.226.176 sau să le depună la Centrul de relații cu publicul – Primăria Municipiului Deva, Piața Unirii, nr. 4.
Observatiile vor prezenta mențiunea Recomandare privind Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024.
Consultarea publică privind dezbaterea proiectului de buget general al Municipiului Deva pe anul 2024 va avea loc în data de 29 ianuarie 2024, ora 12:00, în sala de sedințe a Primăriei Municipiului Deva.
- Veniturile bugetului general sunt în sumă de 382.133,41 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 360.420,38 mii lei,
- bugetul creditelor interne în sumă de: 5.191,28 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții, în sumă de: 16.258,63 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 263,12 mii lei.
- Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 431.667,48 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 408.916,81 mii lei,
- bugetul creditelor interne sunt în sumă de: 5.191,28 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții, în sumă de: 17.072,48 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 486,91 mii lei.
Excedentul anului 2023 – buget local, în sumă de 48.496,43 mii lei, a cărui utilizare urmează să fie aprobată prin Hotărâre a Consiliului local al municipiului Deva, pentru finanțarea secțiunii de funcționare, în sumă de 516,00 mii lei, în vederea acordării către beneficiari a stimulentelor pentru casare, în condițiile contractelor de finanțare, conform Procedurii interne pentru participarea persoanelor fizice din municipiul Deva la ”Programul privind casarea autovehiculelor uzate” aprobată prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 296/2023, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 416/17.10.2023, iar diferența în sumă de 47.980,43 mii lei pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare, respectiv pentru finanțarea obiectivelor de investiții, în anul 2024.
Excedentul anilor precedenți – bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 813,85 mii lei, a cărui utilizare va fi dispusă în anul 2024 prin Decizii/Dispoziții ale ordonatorilor terțiari de credite, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare, sau după caz, dezvoltare.
Excedentul anului 2023 al fondurilor externe nerambursabile în sumă de 223,79 mii lei, a cărui utilizare urmează să fie aprobată prin Hotărâre a Consiliului local al municipiului Deva, pentru obiectivul de investiții ”Reducerea contaminării cu substanțe periculoase a depozitului temporar de deșeuri, situat în Deva, strada Orizontului, F.N.”, în conformitate cu prevederile art.58 alin.(1^3) din Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Veniturile bugetului general înregistrează o scădere de 25,27% față de valorile prognozate în bugetul inițial al anului precedent și o scădere de 42,86 % față de valorile prognozate în bugetul final al anului 2023, având la bază următoarele considerente:
1. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.115/14.12.2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile articolului LVIII, impozitul datorat de persoanele fizice pe veniturile din pensii, din dobânzi, din jocuri de noroc şi din dividende, încasat la bugetul de stat începând cu data de 1 ianuarie 2024, se reţine integral la acelaşi buget şi nu se redistribuie.
Prin aplicarea prevederilor Ordonanței menționate mai sus, Municipiului Deva i-a fost alocată suma de 79.698,00 mii lei din cota de 63% prevăzută la art.6 alin.(1) litera ”b” din Legea bugetului de stat pe anul 2024, nr.421/2023, din impozitul pe venitul estimat a fi încasat la bugetul de stat, reprezentând o diferență în minus de 101.618,72 mii lei, raportat la suma de 181.316,72 mii lei, încasată până la finele anului 2023 din cote defalcate din impozitul pe venit.
Suma de 79.698,00 mii lei, alocată ca program al anului 2024 este comparabilă cu cea încasată de către U.A.T. Municipiul Deva în anul 2019, respectiv de 80.339,00 mii lei.
În anul 2023, din suma de 181.316,72 mii lei reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit estimat, suma de 90.150,70 mii lei reprezenta impozitul datorat de persoanele fizice pe veniturile din pensii, adică aproximativ 50% din cuantumul acestora.
2. Bugetul creditelor interne a fost utilizat în anul 2023 în sumă de 14.930,57 mii lei pentru finanțarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, cât și pentru finanțarea unor obiective de investiții aferente bugetului local.
Astfel, veniturile bugetului creditelor pentru anul 2024 sunt în sumă de 5.191,28 mii lei și sunt constituite din cele 2 împrumuturi contractate în anul 2021 din privatizare de la Trezoreria Statului, cu o maturitate de maxim 5 ani, astfel:
- primul în valoare de 20.266,04 mii lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor. Din acest împrumut, în anul 2024, mai este disponibilă suma de 1.112,88 mii lei, respectiv, pentru: Modernizarea sistemului de transport public local prin achizitionarea de vehicule ecologice, Regenerarea fizică, economică și socială a comunității marginalizate Zona Streiului și crearea unui centru de zi pentru servicii de asistență comunitară, Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Al. Viitorului;
- al doilea în valoare de 10.000,00 mii lei, pentru asigurarea finanțării investițiilor publice locale. Din acest împrumut, în anul 2024, mai este disponibilă suma de 4.078,40 mii lei, respectiv, pentru: Alimentare cu apa și canalizare pe prelungire strada Primăverii, Alimentare cu apa și canalizare pe prelungire Zona Zăvoi din municipiul Deva, Extindere rețea alimentare cu apă și canalizare – Zona Zăvoi, terenuri atribuite veteranilor de război, în municipiul Deva, Alimentare cu apă şi canalizare pe drum de legatură între strada Granitului și Titu Maiorescu în municipiul Deva, Alimentare cu apă şi canalizare pe strada Lotusului din municipiul Deva, Amenajare platforme publice pentru colectarea deșeurilor menajere municipiul Deva.
3. În anul 2023 au fost acordate prefinanțări din POR 2014-2020, iar în anul curent acestea nu vor mai fi acordate.
Gradul de realizare a veniturilor proprii ale U.A.T. Municipiul Deva a depășit în ultimii 2 ani procentul de 97% pe fiecare an, în conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, pentru anul 2023.
Ponderea investițiilor în total buget general este de 43,54%, respectiv de 187.952,00 mii lei.
Prioritate la alocarea fondurilor pentru investiții au avut proiectele cu finanțare nerambursabilă din POR 2014-2020, cât și din PNRR, precum și proiectele de investiții aflate în continuare. Proiectele de investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile, cât și cele din PNRR acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria municipiului Deva: clădirile și dotările unităților de învățământ preuniversitar de stat, creșteri de eficiență energetică a blocurilor de locuit, mobilitatea urbană și infrastructură socială.
Facem precizarea că sumele se vor modifica în funcție de închiderile finale ale anului 2023.
Obiectivul general este creșterea calității vieții în municipiul Deva – educație, sănătate, infrastructură, mediu, transport în comun, spații verzi, asistență socială etc.