image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Parteneriat pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane

29.03.2024
Mai multe acțiuni, proiecte și programe care vor avea ca scop prevenirea și combaterea traficului de persoane și a oricărei alte forme de abuz vor fi derulate de către Direcția de Asistență Socială Deva și Asociația „eLiberare”, în cadrul unui parteneriat care a fost aprobat de Consiliul Local Deva, în ședința ordinară de joi.

Colaborarea dintre cele două organizații se va desfășura în condițiile prevenirii, limitării și/sau înlăturării efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera traficarea, exploatarea, marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor vulnerabile.
Conform parteneriatului, Asociația „eLiberare” va efectua sesiuni de informare colective în ceea ce privește prevenirea traficului de persoane, cu voluntarii implicați în activitățile destinate categoriilor sociale vulnerabile, precum și sesiuni de informare individuale despre drepturi și responsabilități, adaptate la nevoile fiecărui beneficiar, precum și asistență pe termen mediu și lung.

Pe de altă parte, anul acesta, organizația desfășoară, la nivel național, un programul educațional de prevenire a traficului de ființe umane în școli – activitățile concentrându-se în special asupra traficului de minori în scopul exploatării sexuale și asupra principalelor tipuri de abuz și exploatare sexuală în mediul online.

De asemenea, pentru sesizarea oricărei posibile situații de trafic de persoane, Asociația „eLiberare” a înființat o „Linie telefonică de criză”, care este disponibilă non-stop și poate fi apelată din orice rețea - 0757.749.845.

Parteneriatul dintre DAS Deva și Asociația „eLiberare” se va derula pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.

Direcția de Asistență Socială Deva
 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate