04.06.2025
Peste 90 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna aprilie 2025, îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de joi (5 iunie 2025) şi vineri (6 iunie 2025), după următorul program:
- JOI, 5 iunie 2025, între orele 12:30 – 15:00
- VINERI, 6 iunie 2025, între orele 8:30 – 11:00
Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi Servicii Sociale, 93 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna aprilie 2025.
Valoarea totală a sprijinului financiar este de 1.860 lei.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva