image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Ecouri medievale și ritmuri arhaice în Cetatea Deva!

31.07.2025
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită sâmbătă, 2 august 2025, între orele 10:00 – 14:00, la un eveniment deosebit ce readuce la viață istoria – Concertul Cimpoierii din Transilvania, desfășurat în Incinta I a Cetății Deva.
Vizitatorii vor avea parte de o experiență unică, în care trupa ,,Cimpoierii din Transilvania” abordează muzica medievală şi tradiţională, într-o manieră originală. Pe lângă autenticitatea pieselor muzicale, reprezentarea la un nivel profesionist este completată de utilizarea unor replici după instrumente istorice: cimpoi, hurdy-gurdy și tapan.

Pe lângă concertul live, participanții vor avea ocazia să ia parte la:
  • Prezentări interactive de instrumente istorice – vizitatorii vor descoperi sunetul și povestea unora dintre cele mai vechi instrumente din Europa, precum cimpoiul, hurdy-gurdy (vioara cu manivelă) și tapanul (toba tradițională balcanică).
  • Ateliere muzicale pentru toate vârstele – copii, tineri și adulți vor putea interacționa cu instrumentele, vor învăța ritmuri simple și vor pătrunde în tainele muzicii medievale și tradiționale.
  • Animație și atmosferă medievală – zona Incinta I va prinde viață prin decorul specific și costume, oferind o veritabilă călătorie în timp.
  • Evenimentul este dedicat atât copiilor și familiilor, cât și pasionaților de muzică veche, istorie sau cultură tradițională.

Vă așteptăm să redescoperiți sunetul ancestral al Transilvaniei – acolo unde istoria prinde glas!

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva


330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© 2022-2025 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate