26.08.2025
Stimați cetățeni,
Pe lângă reciclarea deseurilor din hârtie, sticlă, plastic și metal este de asemenea util să se facă și reciclarea deșeurilor verzi, a celor din bucătărie și grădini pentru producerea de îngrășăminte/compost.
În temeiul prevederilor Legii nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, Primăria Municipiului Deva vă aduce la cunoștință obligația colectării separate a deșeurilor biodegradabile.
Deșeurile biodegradabile includ resturi alimentare, resturi vegetale din grădini și curți (frunze, iarbă, flori, crengi tocate), precum și alte deșeuri organice similare. Acestea trebuie depozitate în recipiente special destinate colectării biodegradabilelor, distinct de deșeurile menajere.
Pentru gospodării (zone de case) este recomandată compostarea individuală, măsură care contribuie la:
- reducerea cantității de deșeuri eliminate prin depozitare,
- obținerea unui îngrășământ natural valoros pentru grădini.
Compostarea este un proces biologic natural, efectuată în condiții aerobe controlate (necesită oxigen).
Compostarea în gospodării a deșeurilor biodegradabile duce la scăderea cantităților generate de deșeuri și implicit a cantităților depozitate la rampa de gunoi, obiectiv sprijinit și promovat de Uniunea Europeană.
Ce deșeuri puteți composta:
- Resturi de fructe și legume proaspete sau gătite;
- Resturi de pâine și cereale;
- Zaț de cafea și resturi de ceai;
- Păr și blană;
- Gunoi de grajd și de păsări;
- Coji de ouă mărunțite; coji de nucă;
- Cenușa de la sobe (când se arde numai lemn);
- Fân și paie;
- Resturi vegetale din curte (frunze, crengi, nuiele, flori);
- Plante de casă;
- Bucăți de lemn mărunțit;
- Ziare și hârtie mărunțite, carton moale mărunțit, dacă sunt umede și murdare; etc
Ce deșeuri NU puteți composta:
- Resturi de carne și pește, gătite sau proaspete; Ouă întregi;
- Resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frișcă etc.);
- Grăsimea și uleiuri de orice fel;
- Excremente de câine, pisică sau umane;
- Scutece de unică folosință;
- Metal, sticlă, plastic;
- Cenușă de la sobe (dacă sunt arși și cărbuni);
- Resturi vegetale din curte tratate cu pesticide;
- Lemn tratat sau vopsit;
- Orice material care nu este organic sau biodegradabil.
De ce nu puteți composta aceste deșeuri?
- Acestea dezechilibrează structura bogată în nutrienți a altor resturi vegetale și se descompun mult mai greu și la temperaturi mai înalte;
- Atrag dăunătorii, rozătoarele și alte animale;
- Mirosul ar deveni unul insuportabil, etc.
Respectarea regulilor de colectare separată este obligatorie. Neîndeplinirea acestor obligații poate atrage sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
Avem rugămintea de a gestiona corect deșeurile pentru protejarea mediului înconjurător.