image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

DAS Deva: 31 octombrie 2025 este data limită pentru actualizarea dosarelor de locuință socială

30.09.2025
Persoanele din municipiul Deva care au solicitat atribuirea unei locuințe sociale mai au la dispoziție doar luna octombrie pentru actualizarea dosarelor cu documente, în vederea întocmirii listei de priorități cu solicitanții îndreptățiți să beneficieze de o locuință socială în anul 2026.

Data limită de actualizare a dosarelor este 31 octombrie 2025.

Documentele se depun la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – Registratură, de luni până joi, între orele 8:00 - 16:30 și vineri, între orele 8:00 - 14:00 sau pot fi transmise online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

Lista actelor necesare pentru actualizarea dosarelor poate fi consultată pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva - https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații – Locuințe sociale sau la sediul instituției.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380, 0737.036.002 sau 0254.218.030 / Tasta 3 (Serviciul Fond Locativ – Compartiment Locuințe sociale), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 - 16:30 sau vineri, între orele 8:00 - 14:00.

DE REȚINUT! Toți solicitanții de locuințe sociale care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva au fost notificați, în scris, de către Serviciul Fond Locativ, cu privire la termenul de actualizare a dosarelor și lista documentelor necesare.

IMPORTANT! Dosarele neactualizate până în data de 31 octombrie 2025 nu vor putea fi incluse în lista de priorități valabilă pentru anul 2026.

De asemenea, dosarele care nu sunt actualizate timp de 3 ani, consecutiv, vor fi clasate. Titularii acestora au dreptul să depună o nouă cerere pentru atribuirea unei locuințe sociale, în vederea închirierii - dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Direcția de Asistență Socială Deva


330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© 2022-2025 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate