image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

DAS Deva: Material lemnos pentru foc, acordat gratuit. Cine și în ce condiții poate beneficia de acest sprijin

11.11.2025
Persoanele singure sau familiile din municipiul Deva, cu venituri care nu depășesc nivelul pensiei minime și care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de ajutor de încălzire cu combustibil solid, potrivit Legii nr. 226/2021, pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva acordarea de material lemnos pentru foc - cu titlu gratuit.

Măsura a fost aprobată de Consiliul Local Deva, prin Hotărârea nr. 416/2025.
Materialul lemnos va fi pus la dispoziție de către Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, iar cantitatea de lemn de foc de care poate beneficia o persoană sau o familie este de 5 metri cubi.

Criteriile de acordare a materialului lemnos pentru foc:
- solicitantul trebuie să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Deva
- locuința pentru care se solicită sprijinul trebuie să fie casă sau apartament situat în blocuri prevăzute din construcție cu coșuri de fum
- venitul net realizat pe membru de familie nu trebuie să depășească nivelul pensiei minime (1.281 lei, în anul 2025)
- solicitantul trebuie să aibă condiții modeste de locuit
- solicitantul nu trebuie să înregistreze datorii la bugetul local și la bugetul de stat
- solicitantul nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței cu combustibil solid, conform Legii nr. 226/2021

Actele necesare pentru acordarea sprijinului:
- acte de identitate ale tuturor membrilor familiei
- acte de stare civilă (certificat căsătorie, sentință divorț, certificat deces – în funcție de situație)
- certificat de încadrare în grad de handicap (după caz)
- acte doveditoare sau declarație pe proprie răspundere privind veniturile realizate

Procedura de acordare a materialului lemnos:
Materialul lemnos pentru foc se acordă gratuit, pe bază de cerere, care se depune la registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau se transmite electronic, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

Îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sprijinului va fi verificată de către DAS Deva, prin anchetă socială.

Solicitanții care nu îndeplinesc condițiile de acordare a materialului lemnos pentru foc vor fi înștiințați în scris, la adresa comunicată în cerere.

Materialul lemnos pentru foc va fi acordat în ordinea depunerii cererilor și în funcție de cantitatea disponibilă.
Transportul, încărcarea și descărcarea acestuia vor fi asigurate de către persoanele beneficiare.

Mai multe detalii cu privire la acordarea de material lemnos pentru foc sunt disponibile și pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, la Secțiunea „Copii și familie”, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere, sau la sediul instituției.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0723.230.106 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva


330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© 2022-2025 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate