image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Deva consolidează colaborarea cu Regatul Belgiei: Întâlnire oficială între Primarul Lucian Ioan Rus și Ambasadorul John Cornet D’Elzius

20.11.2025
Primarul Municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, a primit astăzi, 20 noiembrie 2025, la sediul Primăriei, vizita Excelenței Sale domnul John Cornet D'Elzius, Ambasadorul Regatului Belgiei în România, însoțit de domnul Ruben Vermessen, Șef Adjunct al Misiunii.
Întrevederea a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale și identificarea unor oportunități concrete de cooperare între municipiul Deva și parteneri instituționali sau economici din Belgia.

Discuțiile au vizat:
  • Colaborarea economică, culturală și turistică, menită să aducă beneficii ambelor comunități.
  • Prezența economică belgiană în Deva și județul Hunedoara, precum și modalități de extindere a acesteia.
  • Schimburile comerciale dintre Belgia și România și oportunitățile de stimulare a acestora la nivel local.
  • Deschiderea Camerei de Comerț România – Belgia către proiecte comune, în special în domeniile imobiliar și logistic. În acest context, primarul Lucian Ioan Rus a prezentat direcțiile de dezvoltare ale municipiului și oportunitățile pe care Deva le oferă investitorilor.
  • Proiecte de colaborare în turism, pentru valorificarea potențialului zonei și atragerea turiștilor belgieni în Deva și județul Hunedoara.
  • Parteneriate cu universități din Belgia, pe specializări relevante pentru economia și profilul regional.
Excelența Sa, domnul ambasador John Cornet D’Elzius, a subliniat disponibilitatea părții belgiene de a continua dialogul și de a identifica proiecte concrete, ceea ce va conduce la noi întâlniri aplicate în perioada următoare.
Lucian Ioan Rus, Primarului Municipiului Deva: „A fost o discuție extrem de constructivă, care confirmă interesul reciproc pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domenii esențiale pentru viitorul municipiului nostru. Deva are resurse, potențial și deschidere, iar parteneriatele internaționale sunt o componentă importantă a strategiei noastre de dezvoltare. Mulțumesc Excelenței Sale și delegației belgiene pentru interesul acordat municipiului Deva și pentru disponibilitatea de a continua colaborarea.”
Administrația publică locală își reafirmă angajamentul de a promova deschiderea internațională, dezvoltarea economică durabilă și oportunitățile care contribuie la creșterea calității vieții pentru comunitate.

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva


330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© 2022-2025 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate