23.12.2025
Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor de călătorie gratuite pentru transportul public local, care sunt valabile în perioada
decembrie 2025 – martie 2026 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilităţi.
Astfel, persoanele care se află în situaţii deosebite (ex.: internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au posibilitatea să ridice tichetele gratuite până miercuri,
24 decembrie 2025, pot intra în posesia acestora în perioada
29 – 31 decembrie 2025 sau începând de joi,
8 ianuarie 2026.
Tichetele pot fi ridicate din clădirea Pieței Agroalimentare Deva, etaj 1, birourile nr. 21 și 22, după următorul program:
- luni – joi, între orele 8:00 - 16:30
- vineri, între orele 8:00 - 14:00
Tichetele de călătorie gratuite se acordă atât persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în gradele de handicap grav și accentuat, cât şi însoțitorilor sau asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav
Documente necesare pentru eliberarea tichetelor:
- cartea de identitate / certificatul de naștere (în cazul minorilor)
- legitimația de călătorie, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara
- certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele gratuite pentru transportul public local pot fi folosite pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile componente (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică şi Cristur).
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numărul de
telefon 0737.036.004, în timpul programului de lucru.
Direcția de Asistență Socială Deva