30.01.2026
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori sunt persoanele pe care asociația de proprietari le mandatează pentru a urmări respectarea legii de către conducerea asociației și pentru a verifica execuția bugetului de venituri și cheltuieli.
Cenzorul este ales în cadrul adunării generale a asociației de proprietari, cu votul a jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenți, iar mandatul acestuia poate fi de cel mult 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii.
De asemenea, cenzorul trebuie să aibă cel puțin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic - dacă acesta este persoană fizică, iar în cazul în care cenzorul este o persoană juridică, trebuie să aibă domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul fiscal.
Pe de altă parte, cenzorul este remunerat în baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a asociației.
Cele mai importante atribuții ale cenzorului asociației de proprietari:
- urmărește aplicarea prevederilor legii asociațiilor de proprietari de către conducerea asociației
- verifică gestiunea financiar-contabilă a asociației
- verifică, lunar, execuția bugetului de venituri și cheltuieli, conform documentelor, precum și situația soldurilor elementelor de activ și pasiv, întocmită de administrator
- cel puțin o dată pe an, întocmește și prezintă adunării generale a asociației de proprietari rapoarte privind activitatea sa și gestiunea asociației
- efectuează controale inopinate, împreună cu 2 membri ai comitetului executiv, pentru verificarea contabilității și activității de casierie, consemnând rezultatul acestora în registrul unic de procese-verbale al asociației de proprietari
- participă la adunările generale ale asociației și ale comitetului executiv, asigurând legalitatea desfășurării acestora
Conform legii, rapoartele de verificare a gestiunii asociației de proprietari se întocmesc trimestrial de către cenzor/comisia de cenzori și se prezintă comitetului executiv - pentru luarea de măsuri, dacă se constată nereguli. Aceleași rapoarte se prezintă, anual, și proprietarilor - în cadrul adunării generale.
De asemenea, orice neregulă din gestiunea asociației se aduce la cunoștința proprietarilor, în cel mult 5 zile de la constatarea acesteia de către cenzor.
Neîndeplinirea atribuțiilor legale sau depășirea acestora de către cenzor/comisia de cenzori constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.
IMPORTANT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartimentul Asociații de Proprietari), de luni până joi - între orele 8:00 - 16:30 sau vineri - între orele 8:00 - 14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva