18.05.2026
Crucea Roșie Română a instalat în holul Primăriei Municipiului Deva, un defibrilator semi-automat extern – un echipament esențial care poate face diferența în situații de urgență și poate salva vieți.
,,Prin această inițiativă, ne dorim să contribuim la creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și la intervenția rapidă în cazurile de stop cardio-respirator, până la sosirea echipajelor medicale specializate. Mulțumim tuturor celor implicați în acest demers dedicat protejării și salvării de vieți!” ne-au transmis reprezentanții Crucii Roșii Române– Filiala Județului Hunedoara.
Defibrilatorul amplasat în holul Primăriei Municipiului Deva, în apropierea zonei unde se desfășoară frecvent evenimente cu public numeros, face parte dintr-un amplu program național dedicat creșterii siguranței și capacității de intervenție în situații de urgență. Programul este derulat de Crucea Roșie Română, cu sprijinul NEPI Rockcastle, în 18 localități din țară.
Totodată, parteneriatul dintre Crucea Roșie Română și NEPI Rockcastle prevede montarea de defibrilatoare la nivel național, precum și organizarea de cursuri de prim-ajutor pentru angajați, contribuind astfel la dezvoltarea unei comunități mai pregătite să reacționeze în situații critice.
Împreună construim o comunitate mai sigură, mai pregătită și mai responsabilă. Fiecare secundă contează în situațiile de urgență, iar astfel de inițiative pot face diferența între viață și moarte.
Primăria Municipiului Deva susține și încurajează toate inițiativele dedicate siguranței și protejării cetățenilor. Prin colaborarea cu Crucea Roșie Română și partenerii implicați, facem încă un pas important pentru o comunitate mai pregătită să răspundă în situații de urgență și pentru creșterea siguranței în spațiile publice din municipiul nostru.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva