image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

Deva, implicare și responsabilitate pentru un oraș mai curat

21.09.2026
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Deva a fost parte din Campania ,,Ziua de Curățenie Națională”, organizată sub egida „Let’s Do It, Romania!”, printr-o amplă acțiune de mobilizare civică pentru un oraș mai curat și un mediu mai sănătos.

Acțiunea a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, angajați ai Primăriei Municipiului Deva și ai serviciilor subordonate, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ONG-uri, asociații de proprietari, cluburi sportive și numeroși voluntari.
Acțiunile de ecologizare au avut loc în mai multe zone ale municipiului Deva.

Participarea numeroasă a arătat că responsabilitatea pentru spațiul în care trăim este una comună: igienizarea spațiilor vizate și promovarea responsabilității față de mediul înconjurător și față de comunitatea în care trăim.
Un aspect important al acestei ediții a fost implicarea unui număr mare de tineri, prezența lor reprezentând un semnal pozitiv în ceea ce privește educația pentru protejarea mediului și responsabilitatea față de comunitate.

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Un oraș curat începe cu fiecare dintre noi. Ziua de Curățenie Națională a arătat încă o dată ce înseamnă o comunitate care știe să se mobilizeze. Am fost împreună, am pus mâna la treabă și am demonstrat că grija pentru orașul nostru nu ține de funcție, de instituție sau de vârstă. Ține de fiecare dintre noi.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi: Instituției Prefectului, Agenției pentru Protecția Mediului, Jandarmeriei, reprezentanților instituțiilor deconcentrate, colegilor din Primăria Municipiului Deva, de la Salubrizare și SPIGM, colegilor din aparatul propriu, precum și ONG-urilor, asociațiilor de proprietari, cluburilor sportive și tuturor voluntarilor care au răspuns acestei inițiative.

Mă bucur în mod deosebit că am văzut atât de mulți tineri implicați. Prezența lor în număr mare este unul dintre cele mai frumoase mesaje ale acestei zile. Grija față de mediu și respectul pentru comunitate se învață și prin puterea exemplului.
Am strâns deșeuri, dar am făcut mai mult decât atât. Am fost împreună pentru Deva.

Mulțumesc fiecăruia pentru timpul, energia și implicarea de care a dat dovadă. Deva merită grija noastră, în fiecare zi!”
Prin participarea la Ziua de Curățenie Națională, Deva s-a alăturat unei mobilizări civice dedicate protejării mediului și responsabilizării comunităților.
Mesajul campaniei din acest an „Tu ce lași în urma ta?” rămâne, dincolo de această singură zi, o invitație la responsabilitate și implicare constantă. Un oraș curat nu se construiește într-o singură zi, ci prin gesturile și atitudinea fiecăruia, zi de zi.

Primăria Municipiului Deva le mulțumește tuturor celor care s-au implicat în această acțiune, pentru timpul, energia și responsabilitatea demonstrate față de comunitate și mediul înconjurător.

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

 

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651 / 218325
fax: 0254 / 226176
© 2022-2026 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate