25.09.2026
Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că, în perioada următoare, vor continua lucrările de igienizare și trasare a locurilor de parcare, conform noului grafic de execuție.
Lucrările se vor desfășura după următorul program, între orele 10:00-24:00:
· Luni, 28 septembrie 2026 – pe Bulevardul Decebal, tronsonul cuprins între intersecția cu Strada Avram Iancu și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, pe sensul de mers către Bulevardul Iuliu Maniu, precum și pe Strada Horea, de la magazinul Unicarm până la intersecția cu Strada Avram Iancu;
· Marți, 29 septembrie 2026 – pe Bulevardul Iuliu Maniu, tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Decebal și intersecția cu Calea Zarandului;
· Miercuri, 30 septembrie 2026 – pe Bulevardul Decebal, tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, pe sensul de mers către Bulevardul Mihail Kogălniceanu;
· Joi, 1 octombrie 2026 – pe Bulevardul Decebal, tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, pe sensul de mers către Bulevardul Iuliu Maniu.
Decalajele înregistrate în derularea programului initial de lucrări au fost determinate de condițiile meteo nefavorabile din această perioadă, care au împiedicat desfășurarea lucrărilor în condiții optime.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenție în zonele în care se intervine și să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Primăria Municipiului Deva le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva