image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

DAS Deva: Activități de promovare a alimentației sănătoase și mișcării fizice în aer liber

28.09.2026
Direcția de Asistență Socială Deva s-a alăturat Direcției de Sănătate Publică Hunedoara în campania națională de promovare a alimentației sănătoase și activității fizice, care se derulează până la sfârșitul lunii octombrie, sub sloganul „Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine!”.
 
Astfel, reprezentanții Compartimentului Asistență medicală comunitară desfășoară, în această perioadă, activități de informare și educare a copiilor, adolescenților și familiilor din comunitățile vulnerabile, dar și a vârstnicilor de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva, cu privire la efectele pozitive ale comportamentului alimentar echilibrat și activităților fizice în aer liber.
 
Odată cu informațiile privind adoptarea de obiceiuri sănătoase pe termen lung, participanților le sunt distribuite și materiale informative cu recomandări ale specialiștilor privind consumul zilnic de fructe și legume și tipurile de activități fizice recomandate fiecărei categorii de populație (copii, adolescenți, persoane de peste 65 de ani).
 
În același context, medicii atrag atenția și asupra afecțiunilor care pot fi prevenite printr-o alimentație echilibrată și prin mișcare în aer liber – bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, obezitatea și diabetul zaharat, care afectează aproape 140.000 de persoane din județ, conform cifrelor raportate de DSP Hunedoara pentru anul 2025.
 
Pornind de la statisticile Organizației Mondiale a Sănătății, care arată că 1 din 3 băieți și 1 din 4 fete, cu vârsta între 7 și 9 ani, au o greutate mai mare decât cea sănătoasă pentru înălțimea lor, ca urmare a sedentarismului și consumului de alimente bogate în zaharuri și grăsimi, medicii lansează o serie de recomandări cu privire la alimentația echilibrată și activitatea fizică regulată:
- consumul zilnic de legume și fructe (3 porții de legume și 2 de fructe)
- reducerea cantității totale de grăsimi
- evitarea alimentelor ultraprocesate
- asigurarea unei hidratări corespunzătoare vârstei
- cel puțin 60 de minute/zi activități fizice de intensitate moderată, în aer liber
- cel puțin 3 zile/săptămână activități fizice intense, în aer liber
- reducerea timpului petrecut în fața ecranelor
 
Activitățile de informare și educare organizate de DAS Deva se desfășoară până la sfârșitul lunii octombrie, iar participanții au ocazia să-și evalueze și starea de sănătate, beneficiind de măsurarea parametrilor vitali (tensiune arterială, puls, glicemie, saturație de oxigen).
 
Direcția de Asistență Socială Deva

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651 / 218325
fax: 0254 / 226176
© 2022-2026 Primăria Deva, Toate drepturile rezervate