image

COMUNICATE ŞI ANUNȚURI PUBLICE

67 DE ADMINISTRATORI AI ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI, NOTIFICAȚI DE DAS DEVA!

26.01.2022
Aproape 200 de asociații de proprietari, din municipiul Deva, riscă să rămână fără administratori, dacă aceștia nu pot dovedi că dețin un certificat de calificare profesională - documentul care a devenit OBLIGATORIU de la 1 ianuarie 2022.
Până în prezent, doar 55 de administratori ai asociațiilor de proprietari din municipiul Deva, dintre cei 122 existenți, au solicitat Primăriei eliberarea unui atestat, pe baza certificatului de calificare profesională.
Aceștia administrează, în total, activitatea a 245 de asociații de proprietari. Adică, puțin peste jumătate din totalul asociațiilor care funcționează în oraș.
În același context, alți 67 de administratori, atestați în condițiile vechii legi a asociațiilor de proprietari, au OBLIGAȚIA să facă dovada că dețin certificatul de calificare profesională, până la data de 31 ianuarie 2022 - conform unei notificări transmise, săptămâna aceasta, de către Direcția de Asistență Socială Deva.
În caz contrar, aceștia riscă amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru desfășurarea activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Administratorii asociațiilor de proprietari au avut la dispoziție mai mult de doi ani pentru a obține certificatul de calificare profesională, după ce termenul prevăzut de Legea nr. 196/2018 a fost prelungit până la sfârșitul anului 2021.
IMPORTANT! Conform prevederilor legale, atestatul se afișează la avizier - prin grija administratorului. Documentul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.

Direcția de Asistență Socială Deva

330152 Deva, Piața Unirii nr. 4
0254 / 213435 / 232310 / 218579 / 234651
fax: 0254 / 226176
© Primăria Deva 2022-2024, Toate drepturile rezervate