Vă facem cunoscut că la sediul Primăriei Municipiului Deva se va desfăşura concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice specifice de conducere de Arhitect-șef al municipiului Deva,
Durata normală a timpului de muncă este de 40 ore / săptămână.
Concursul se va desfăşura după următorul program:
- 31.08.2026, ora 12,00 – proba scrisă la sediul Primăriei Municipiului Deva;
- Interviul se va susţine conform prevederilor art. 103 din Anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţii generale:
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
- nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
- nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Condiţii specifice de participare la concurs:
Pot participa la concurs persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- să aibă formația profesională de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, conform art. 36^1 lit. (1) alin. a) din Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
- minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Actele necesare pentru participarea la concurs:
a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) - pct. II din anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
b) copia cărţii de identitate;
c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
Documentul prevăzut la lit. g) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilităţii şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfăşurării etapei de selecţie, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică. În situaţia în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
Modelul orientativ al adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată care atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor este prevăzut la art. 137 lit. e) din anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligaţia candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfăşurării probei interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică în cazul promovării concursului.
Formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) - pct. II din anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019, se pune la dispoziţie candidaţilor de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului din oficiu, prin publicare pe pagina de internet a acesteia în format deschis, editabil, în cadrul secţiunii dedicate publicităţii concursului, precum şi la sediu, în locul special amenajat pentru desfăşurarea de activităţi de informare şi relaţii publice, în format letric.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru constituirea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
Dosarele de concurs se depun în perioada 30 iulie – 18 august 2026, astfel:
- Personal de către candidat la Serviciul resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, sediul Primăriei Municipiului Deva – Piața Unirii nr. 4, et. 1, cam. 5.
- Prin intermediul unui serviciu de curierat;
- În format electronic la adresa de e-mail: resurse.umane@primariadeva.ro;
Coordonate de contact:
telefon: 0254/ 218579, 218325, 213435 int. 210 sau 0254/ 215214
e-mail: resurse.umane@primariadeva.ro
persoana de contact: Petricele Bianca – Consilier, Serviciul Resurse Umane;
Bibliogafie:
1. Constituția României, republicată - Monitorul Oficial nr. 767/ 2003;
*Se va studia întregul act normativ
2. Partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 555/ 2019;
3. Legea nr. 202/ 2002, republicată, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu modificările și completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 326/ 2013;
*Se va studia întregul act normativ
4. Ordonanța nr. 137/ 2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 166/ 2014;
*Se va studia întregul act normativ
5. Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 373/ 2001;
*Se va studia întregul act normativ
6. Ordinul nr. 233/ 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 199/ 2016;
*Se va studia întregul act normativ
7. Legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 933/ 2004;
*Se va studia întregul act normativ
8. Ordinul nr. 839/ 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 797/ 2009;
*Se va studia întregul act normativ
9. Ordinul nr. 2701/ 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 47/ 2011;
*Se va studia întregul act normativ
10. Hotărârea Guvernului nr. 525/ 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicat, cu modificările şi completările ulterioare - Monitorul Oficial nr. 856/ 2002;
*Se va studia întregul act normativ
Tematică:
- reglementări privind principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor;
- reglementări privind funcția publică;
- reglementări privind măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex;
- reglementări privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevenirea și sancționarea formelor de discriminare;
- reglementări privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
- reglementări privind normele metodologice de aplicare ale prevederilor Legii nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și elaborarea și actualizarea documentațiilor de urbanism;
- reglementări privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
- reglementări privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
- reglementări privind metodologia de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
- reglementări privind regulamentul general de urbanism.
Atribuțiile postului:
- Arhitectul Şef al municipiului Deva conduce activitatea structurii specializate în domeniul autorizarii executarii lucrarilor de construire, în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului din cadrul primariei, îndeplineşte atribuţii stabilite prin hotărârile consiliului local, dispoziţiile primarului şi prin actele normative în vigoare;
- depune diligenţele necesare pentru aplicarea strategiilor de dezvoltare urbanistică la nivelul municipiului şi al teritoriului administrativ;
- asigură respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, protejarea şi reabilitarea patrimoniului natural şi construit;
- asigură actualizarea bazei de date referitoare la documentaţiile de urbanism şi construcţii din municipiu;
- asigura, controleaza si raspunde de implementarea instrumentelor dezvoltării urbane (planuri de urbanism, zonificări, regulamente de urbanism şi construire);
- asigura consultarea populatiei în elaborarea instrumentelor dezvoltării urbane (planuri de urbanism, zonificări, regulamente de urbanism şi construire, regulamente de administrare a proprietăţii) iniţiate de administraţia publică locală;
- urmăreste şi evalueaza permanent rezultatele din domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului (pe masură ce necesităţile şi resursele evoluează) şi propune soluţii si acţiuni eficiente de corectare a acestora ţinând cont de realitatea economică şi de dezvoltarea durabilă;
- participă la fundamentarea, elaborarea, aprobarea si realizarea programelor de organizare si de dezvoltare urbanistica a municipiului;
- asigura si raspunde de elaborarea actelor de autoritate în domeniu (autorizaţii de construire/ desfiinţare, autorizaţii de funcţionare;
- asigura si raspunde de elaborarea actelor cu caracter informativ din domeniu (certificat de urbanism în vederea construirii/ desfiinţarii, operaţiuni notariale/ comasări/ parcelări/ dezmembrari în vederea construirii, certificate, adeverinte);
- asigura si raspunde de elaborarea rapoartelor de specialitate – din domeniile de activitate – supuse spre analizare, dezbatere şi aprobare Consiliului Local;
- reprezintă municipalitatea în relaţia cu cetăţenii şi alţi factori interesaţi pe problemele aflate în sfera sa de competenţă;
- propune emiterea dispoziţiilor Primarului în probleme specifice activităţii;
- asigură respectarea termenelor legale pentru soluţionarea cererilor, adreselor, petitiilor care se află în domeniul său de competenţă;
- asigură informarea ierarhica prin rapoarte anuale sau solicitate specific, pentru întreaga activitate a directiei;
- formulează opinii – privind ridicarea calităţii activităţii de autorizare a executarii lucrarilor de constructii si de amenajare a teritoriului;
- asigura aplicarea disciplinei în domeniul autorizării, executării lucrărilor de construcţii şi în urbanism, în conformitate cu Legea 50/ 1991, actualizata;
- asigură coordonarea activităţii personalului din subordine, prin repartizarea sarcinilor în mod echitabil;
- urmăreşte perfecţionarea profesională continuă a sa şi a personalului din subordine;
- îndeplineşte sarcinile ce-i revin prin colaborare şi conlucrare permanentă cu membrii echipei în care lucrează astfel încât să se asigure corelarea acţiunilor întreprinse şi a termenelor;
- elaborează şi actualizează procedurile operaţionale aferente activităţilor pe care le coordonează;
- îndeplineşte atribuţii privind administrarea şi gestionarea creanţelor fiscale locale conform prevederilor Legii nr. 207/ 2015 privind Codul de procedură fiscală actualizat cu modificările ulterioare, precum şi faptul că prin activitatea sa susţine şi contribuie la colectarea de venituri la taxele locale prin taxele ce se plătesc la emiterea Autorizaţiilor de Construire, certificatelor de Urbanism, recepţii, adrese exacte, etc.
- exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege sau alte acte normative, hotărâri ale Consilului Local, dispoziţii ale primarului;
- exercită atribuții ca membru în Autoritatea Urbană, în baza dispoziției primarului;
- Asigură implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea Sistemului de management al calităţii în propria activitate;
- Respectă cerinţele documentaţiei privind controlul managerial intern din cadrul serviciului.